informatii despre luna .jpg)
Luna este singurul satelit natural al Pământului, și al cincilea ca mărime din Sistemul Solar. Este, totodată, cel mai mare satelit natural al unei planete din Sistemul Solar raportat la mărimile dintre acesta și planeta Pământ, având un sfert din diametrul Pământului și 1/81 din masă. Luna este al doilea satelit ca densitate după Io, unul dintre sateliții lui Jupiter. În rotația sa sincronă în jurul Pământului, Luna prezintă aceeași față a sa, cu mici schimbări. Priveliștea selenară cuprinde conuri vulcanice întunecate, zone de pământ și cratere de impact.
Luna mai este și al doilea obiect ca luminozitate de pe cerul înstelat, după Soare, în ciuda faptelor că suprafața sa este în totalitate neagră; Luna se vede strălucitoare datorită faptului că reflectă lumina primită de la Soare. Schimbarea Lunii în multitudinea de faze și de forme semicirculare a adus mari influențe, încă din cele mai vechi timpuri, în dezvoltarea limbilor, calendarelor, artei și a mitologiei.
Luna are o foarte mare importanță în viața de pe Terra; influențele gravitaționale ale acesteia produc fluxul și refluxul mărilor și oceanelor și „alungirea” timpului (Luna provoacă un decalaj de 2 ms la fiecare 100 de ani). Distanța orbitală curentă a Lunii, ce reprezintă în jur de treizeci de ori diametrul Pământului, cauzează asemănarea de mărime dintre Lună și Soare pe cer. De aceea, Soarele este acoperit aproape complet în timpul unei eclipse solare totale.
Luna este singurul obiect extraterestru pe care omul a reușit să aterizeze. În timp ce programul sovietic Union's Luna a fost primul apt în 1959 să trimită sonde fără oameni pe Lună, programul Apollo al NASA a realizat prima misiune cu oameni. NASA a început cu o misiune în 1968 cu Apollo 8 și cu altele între 1969 și 1972, cu Apollo 11. Aceste misiuni au adus peste 380 de Kg de roci lunare, ce au ajutat la dezvoltarea înțelegerii originiigeologice a Lunii (se crede că s-au format acum aproximativ 4,5 miliarde de ani într-un impact cu Terra), a structurii interne și a istoriei sale.
După misiunea lui Apollo 17 din 1972, Luna a fost vizitată numai de sonde fără personal. Din 2004, Japonia, China, India, Statele Unite ale Americii șiAgenția Spațială Europeană au trims sonde pe Lună. Rezultatul misiunilor a dus la confirmarea descoperirii apei lunare înghețate în craterele umbrite de la poli și legate în regolitul lunar. Viitoarele misiuni spațiale cu personal omenesc sunt deja planificate. Luna rămâne, după cum spune Outer Space Treaty, liberă în explorare pentru toate națiunile, în condiții pașnice.
Denumirea românească a satelitului natural al Pământului este Luna, deși mai poate fi găsită și denumirea de Selena. Cuvântul din română lună este o moștenire din latină luna, iar denumirea alternativă de Selena provine din grecescul Selene (Σελήνη).
Totuși, denumirea de Selena era folosită în trecut la romani și numele de Artemis era folosit la greci.
Conform unor teorii Luna s-ar fi format acum 4,527 ± 0,010 miliarde de ani în urmă, adică cu 30-50 de milioane după formarea Sistemului solar. S-ar părea că Luna s-a format prin fisiunea crustei Pământului sub acțiunea forțelor centrifuge, (ce necesita o rotire inițial prea mare a Terrei), captarea gravitațională a unui corp ceresc în stadiul de formare (ar fi necesitat o atmosferă a Pământului incredibil de extinsă pentru a disipa energia Lunii în trecere) și co-formarea Pământului și a Lunii în discul primordial de acumulare (care nu explică epuizarea fierului metalic în Lună). Aceste ipoteze nu pot, de asemenea, să explice momentul cinetic mare al sistemului Lună-Pămant.
Luna are o rază medie de 1.737 km, de 4 ori mai mică decât a Pământului, și orbitează în jurul acestuia la o distanță medie de 384.403 km; pentru a ajunge pe Pământ lumina Lunii are nevoie de ceva mai mult decât o secundă. Viteza medie pe orbită este de 3.700 km/h. Atracția gravitațională la suprafața Lunii este de 6 ori mai slabă decât cea terestră.
Luna realizează o rotație în jurul Pământului în aproximativ 4 săptămâni, aceasta fiind luna pământească (27 zile, 7 ore, 43 min și 11,6 sec). În acest interval fazele Lunii sunt: Lună nouă, primul pătrar, Lună plină, ultimul pătrar; ele se repetă în 29 zile 12 h 44 min 2,8 s (durată numită o lună lunară). Masa satelitului nostru este de 7,35 × 1022 kg, de 81 de ori mai mică decât masa Pământului, densitatea medie este de 3.400 kg/m3, iar excentricitatea orbitală este de 0,0549.
Perioada de rotație a Lunii este egală cu cea de revoluție în jurul Pământului, astfel încât Luna ne arată mereu aceeași față. Mai exact însă, dacă se iau în considerare fluctuațiile orbitei lunare și posibilitatea de a observa acest satelit din diferite locații de pe Pământ, suprafața vizibilă este ceva mai mare decât jumătate, și anume de 59%.
Luna este al doilea obiect ceresc ca strălucire (magnitudine aparentă), după Soare. De asemenea, Luna și Soarele au aproximativ același diametru angular, lucru ce face posibile eclipsele solare totale.
Luna se îndepărtează de Pământ cu 3,78 cm pe an.
Suprafața Lunii nu este uniformă. Foarte rapid, prin faptul că este relativ ușor de observat, oamenii au putut distinge mari pete întunecate pe care le-au luat drept echivalentul oceanelor terestre și cărora ei le-au dat nume în latină maria („mări”). În realitate, aceste întinderi de regolit au o concentrație superioară de bazalt, de origine vulcanică, și sunt foarte inegal repartizate pe suprafața lunară, marea lor majoritate situându-se pe fața vizibilă, fața ascunsă neavând decât câteva, și de talie mult mai redusă. Restul suprafeței lunare este constituit din mari platouri acoperite cu regolit având o concentrație mai mică de bazalt, prin urmare mai reflectorizant. Alt relief care este prezent pe suprafața Lunii îl reprezintă multiplele circuri și cratere, create de impacturile meteoriților de diferite mărimi.
Suprafața Lunii este acoperită de cratere. Ele s-au format în urma impactului unor meteoriți uriași și asteroizi mici cu Luna, cel mai probabil în vremurile de la începutul istoriei Lunii, pe când sistemul solar era plin de asemenea fragmente. Cel mai mare crater se numește Bailly, are o lungime de 295 km și adâncime de 3.960 m. De asemenea mai este vizibil și un vechi relief vulcanic (cratere de origine vulcanică), rămas din vremurile apropiate de formarea satelitului Pământului; acest relief vulcanic ține de formațiunile vizibile cum ar fi „mările” (numele acesta a fost dat de observatorii din antichitate, care credeau că petele negre de pe suprafața Lunii sunt mări și oceane adevărate, iar părțile luminoase sunt continente), „văile” etc. Cea mai mare și mai cunoscută mare a Lunii este Mare Imbrium (în română: „Marea Ploilor”), care are o lungime de 1.200 km. Cei mai înalți munți se află lângă Polul Sud al Lunii și au o înălțime de aproximativ 6.100 m, înălțime comparabilă cu Himalaya pe Pământ.
Partea vizibilă a Lunii e plină de cratere provocate de ciocniri cu asteroizi sau meteoriți ce au avut loc în perioada de tinerețe a sistemului Solar. Diametrele craterelor ajung până la 240 km. Zonele care de pe Pământ par mai luminoase sunt coline. Rocile din aceste zone au fost datate ca având o vechime de 4 miliarde de ani. Petele întunecate, cunoscute ca mări, sunt zone de joasă altitudine care au fost cândva inundate de lavă. Rocile de aici au o vechime de 3 - 3,9 miliarde de ani.
ECLIPSA DE LUNA
Eclipse de Lună au loc de cel puțin 2 ori pe an, atunci când razele solare sunt împiedicate de către Pământ să ajungă la Lună. În timpul unei eclipse de Lună Luna este mereu în faza de Lună Plină. Dacă ne-am găsi pe Soare în timpul producerii eclipsei, Luna s-ar ascunde în spatele Pământului. Orbita Lunii fiind înclinată cu 5 grade față de planul orbitei Pământului, ecliptica, cele mai multe Luni Pline nu aduc eclipse de Lună, Luna fiind ori prea la nord, ori prea la sud față de conul de umbră a Pământului.
Pentru a se realiza o eclipsă de Lună, nodul ascendent sau nodul descendent trebuie să se afle în apropierea celor 2 puncte (noduri lunare).
Conul de umbră a Pământului poate fi împărțit astfel: umbra și penumbra. În porțiunea de umbră nu există niciun fel de lumină solară directă. Totuși,datorită diametrului unghiular mare al Soarelui, mai există și o iluminare parțială, în afara umbrei Pământului, această porțiune chemându-se penumbră.
O "eclipsă penumbrială" apare atunci când Luna e în penumbra Pământului. Penumbra nu cauzează modificări importante, adică nu se întunecă pe suprafața Lunii, deși mulți spun că totuși suprafața Lunii devine un pic gălbuie. Un tip foarte rar de eclipsă penumbrală este "eclipsa penumbrială totală", în timpul căreia Luna stă în întregime în penumbra Pământului.
O "eclipsă parțială de Lună" apare atunci când numai o porțiunde din Lună intră în umbra Pământului. Când întreaga suprafață a Lunii trece în umbra Pământului asistăm la o "eclipsă totală de Lună". Viteza Lunii prin umbra Pământului este de un kilometru pe secundă (3600 km/h), și trecerea poate dura în total aproape 107 minute. Totuși timpul de la primul contact al Lunii cu conul de umbră al Pământului până la ultimul contact este mult mai mare, putând dura chiar și 6 ore. Cea mai lungă eclipsă totală lunară dintre 1000 î.Hr. și 3000 d.Hr. a durat 1 oră, 47 minute, 14 secunde și a avut loc în anul 31 mai 318. Distanța relativă între Pământ și Lună în momentul eclipsei poate afecta durata ei. În mod particular, când Luna este la apogeu (punctul cel mai îndepărtat față de Pământ de pe orbita Lunii), distanța orbitală a Lunii este mai mică. Diametrul umbrei nu scade așa de mult odată cu distanța.
Un "selenelion" sau "selenehelion" este un tip de eclipsă când atât Luna eclipsată cât și Soarele se pot vedea în același timp. Acest aranjament cosmic particular a dus la apariția termenului de "eclipsă orizontală". Poate fi obsevată imediat după răsărit sau înainte de apus.